... zona în care s-ar situa autorităţile publice locale în raport cu dezvoltarea locală...dar unde mai situăm cea mai importantă resursă: oamenii ? Marele urs al administraţei începe să-şi taie (greoi) cărare spre "zmeura locală" urmând "procesul" descentralizării: un proces ce se suprapune peste colegii „taiate”mai din vreme uninominal, primării cu sau fară „capacitate administrativă”, judeţe cu planuri de dezvoltare lansate de prin 2007 – 2008, unele după chipul şi asemănarea „planului naţional de dezvoltare”, altele chiar originale, se supun încet unui cuvânt şi nu unui proces - descentralizare. Că toate aceste aspecte ţin mai degrabă de orgolii bizantine decât de de complementaritatea strategică şi creativă a dezvoltării, asta începe să ţină de un alt scenariu: pragmatismul planificării teritoriale al Europei (...dinspre vestul ei).
Dar luând aceste aspecte, pe rând, ori toate la un loc, ramâne clar un lucru: autorităţile publice pot doar genera impulsuri pentru dezvoltarea locală într-un context ce ar putea ţine tot de un teatru al absurdului: proiectele strategice ale noastre îşi pierd din importanţa strategică prin colegiile altora (pare-se că nu mai înţelegem uninominalul decât de maniera „al meu”, „al tău”, „al său”), reprezentativitatea la Bruxelles e perdea de fum, prin teritoriu nu-i simţi nici măcar mirosul, pe fondurile europene ne batem cu noi înşine (instituţiile româneşti) „în dulcele stil clasic”, ajungând cu multă încăpăţânare, muncă şi ani să dăm drumul la câte un proiect (ale noastre instituţii mai de la centru neluând în seamă recomandări ale CE care se referă la lecţii demult uitate ale SAPARD-ului în ceea ce priveşte articularea reglementărilor interne, mulţumindu-se cu acelaşi răspuns: „nu ne lasă Comisia”; dar, s-a revenit cu noi şi noi propuneri ?!), pe programele guvernamentale ne „batem” la culori şi nu la priorităţi...: împreună când se poate, singuri când se impune!
Dar şcolile, spitalele, ori camerele agricole - ba la judeţ, ba la primării – nemaivăzând în mare, ci doar detaliile... strategice ele, dar nu... în zona de dezvoltare teritorială. Logica instituţiilor o eludează pe cea a direcţiilor de dezvoltare, în momente în care ar trebui să impunem un model al dezvoltării care să ne permită să jucăm propriul joc european – de la atitudini, până la interesul naţional, adandonând o imagine a unui covor care se mişcă datorită unor diverse specii ce se zvârcolesc, singure ori unele cu altele, sub el. Atâta vreme cât suntem ocupaţi cu noi înşine, nu riscăm să-i încurcăm pe alţii – un scenariu benefic pe zona de influenţă politico-economică, europeană de această dată: „împreună când se poate, singuri când se impune”...
