" În conţinutul literar al cântecelor de seceriş din Sălaj, întâlnim motive ca: îndemnul la muncă eficientă, plăcerea muncii în echipă, ironii la adresa celor ineficienţi (...) sentimentul inechităţii şi al exploatării secerătorilor (...)".
Rândurile aparţin proaspetei şi singularei lucrări în România semnată Ioan Bocşa – Muzică vocală tradiţională din Sălaj (2 volume), nepropunând-mi, prin reţinerea lor, să reduc valoarea incontestabilă a acestei lucrări doar la aceste aspecte, ci să propun o reflectare asupra formelor identităţii locale şi a conceptului în sine, între recunoaştere şi asumare, ca şi comunitate şi setea ei de succes şi afirmare. A pericolului formelor fără fond.Tocmai parcurgem unul – criza mondială. Tiberiu MARC
Se afirmă pe bună dreptate că produsele culturale ale unei comunităţi sunt mărci ale identităţii sale. Oare cât de competitivă în aceste momente în care nici măcar “pasa de construcţie nu se mai aplaudă”? Cu dovezi incontestabile ale existenţei acestor valori identitare (un scurt exemplu mai sus enunţat). Cum reuşim să recuperăm temeinicia lucrului bine făcut şi răsplătit pe măsură ? Cât de mult încurajăm competenţa şi profesionalismul? Cât dă echipa liderului său ? Cât suntem dispuşi să ne schimbăm atitudinea faţă de binele comun sau cel faţă de cel individual?
Francezii erau provocaţi luna trecută la o amplă dezbatere privind simbolurile valorilor cu care se identifică. Nu cred că într-un teribil plictis au provocat această dezbatere.
Sunt convins că există resurse unice la nivelul fiecărei comunităţi care trebuie păstrate, promovate şi valorificate ca avantaje. Identitate competitivă. A oamenilor, a credinţelor lor. A locurilor unde aceştia trăiesc şi-şi propun să rămână. A acţiunilor lor şi a setei de a fi nu mai buni, ci cei mai buni. Parafrazându-l pe Malraux, „o lume care scapă de moarte”. Eu cred că putem trăi cultural, economic, social şi ne putem „reinventa” prin asumarea valorilor fundamentale.
PREȘEDINTELE CONSILIULUI JUDEȚEAN SĂLAJ
