Covor asfaltic pe DJ 110A

În vederea asigurării de condiții cât mai bune pentru traficul rutier, pe DJ 110A: DN 1F-Guruslău-Coșeiu-Archid-limită județ Satu Mare, un drum cu o lungime totală de 13,7 km, se așterne covor asfaltic. Investiția în valoare de peste 3,5 milioane de lei este asigurată de la bugetul Consiliului Județean Sălaj și va fi finalizată cel târziu în luna august a acestui an.

Lucrările prevăzute în contract vizează consolidarea acostamentelor, refacerea fundațiilor, plombări, decolmatarea șanțurilor, realizarea marcajelor rutiere și covoare asfaltice cu preluarea denivelărilor.

“În calitate de administrator al drumurilor județene, Consiliul Județean Sălaj are obligația legală de a le menține în stare de viabilitate. Investiția pe care o implementăm pe DJ 110A vine în sprijinul participanților la trafic, atât prin reducerea timpilor de călătorie, cât mai ales prin creșterea gradului de siguranță a circulației”, a declarat președintele Consiliului Județean Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu.


Tipărire