Acțiune de igienizare în Castrul Roman de la Porolissum

Acțiunea de igienizare a zonei Complexului Arheologic Porolissum a ajuns pe ultima sută de metri. Lucrările au demarat în 1 martie, interval în care echipele societății Pază Obiective și Intervenție au îndepărtat și tocat spinii și arbuștii de pe o suprafață totală de 10 hectare, pentru a elibera zonele de circulație a vizitatorilor și a da un nou aspect Castrului.

Deșeurile vegetale rezultate au fost în cantități însemnate, având în vedere că astfel de lucrări nu au fost realizate în ultimii ani.
În perioada următoare, la Porolissum vor fi montate 45 de panouri informative, ce includ atât texte de prezentare – în limbile română și engleză, cât și reprezentări grafice ale centrului militar și urban. Demersul face parte dintr-un proiect derulat de Consiliul Județean Sălaj și care vizează punerea în valoare a acestui important obiectiv turistic.

“Valorificarea potențialului turistic din Sălaj se numără printre prioritățile administrației județene. Este datoria noastră să ne implicăm, să avem grijă de patrimoniul cultural, să tratăm cu respect istoria și mediul înconjurător. Castrul Roman de la Porolissum este unul dintre cele mai bine păstrate situri arheologice din România și principalul obiectiv istoric și turistic al Sălajului, iar punerea lui în valoare va spori atractivitatea întregului județ. Numai la finele săptămânii trecute, peste 250 de persoane au vizitat acest obiectiv, și am convingerea că, în viitor, numărul turiștilor va crește”, a declarat Dinu Iancu-Sălăjanu, președintele Consiliului Județean Sălaj.


Tipărire