Consiliul Județean Sălaj va reabilita Monumentul de la Gorgana

Complexul monumental de la Gorgana, comuna Sînmihaiu Almașului, va fi restaurat și pus în valoare, după ce în ultima ședință a Consiliului Județean Sălaj, consilierii au votat trecerea imobilului în domeniul public al Județului Sălaj.

Operă a sculptorului clujean Aurel Terec, monumentul este amplasat la poalele Dealului Gorgana, pe DN 81, între Zalău și Cluj-Napoca, în locul în care s-a stins din viață, în 28 mai 1864, marele cărturar și revoluționar pașoptist Simion Bărnuțiu. "Grav bolnav, venea dinspre Moldova spre Bocșa, împreună cu nepotul său, Ioan Maniu, într-o trăsură specială pusă la dispoziție de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza. La Gorgana s-au oprit pentru ca nepotul să-i aducă apă de băut, însă la scurt timp, Bărnuțiu a trecut la cele veșnice", povestește istoricul Marin Pop, de la Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău.

Inaugurat în 30 mai 1981, ansamblu monumental cuprinde trei elemente:

“Una dintre preocupările Consiliului Județean Sălaj se referă la protejarea, conservarea, restaurarea și valorificarea patrimoniului cultural. Monumentul de la Gorgana a ajuns într-o stare avansată de degradare, inscripțiile și elementele constructive fiind vandalizate. Pentru că nu puteam asista pasiv la distrugerea acestui obiectiv dedicat ideologului revoluției pașoptiste din Transilvania, dar și din respect pentru marele nostru înaintaș, am făcut demersuri necesare pentru a-l trece în domeniul public al Județului Sălaj și, implicit, în administrarea Consiliului Județean. Pentru punerea în valoare a monumentului și valorificarea lui în scop turistic, urmează să îl reabilităm, să montăm panouri informative și să amenajăm parcarea”, precizează Dinu Iancu-Sălăjanu, președintele CJ Sălaj.

Tipărire