Proiectul pentru extinderea și dotarea ambulatoriului Spitalului Județean va fi depus pentru finanțare prin PNRR

Consiliul Județean Sălaj, în parteneriat cu Spitalul Județean de Urgență Zalău, va depune spre finanțare, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, proiectul privind extinderea și dotarea Ambulatoriului de specialitate din cadrul unității medicale. Valoarea totală a proiectului este de 12 milioane de lei.

"În această lună au fost lansate mai multe ghiduri în cadrul PNRR - Sănătate, printre care și cel dedicat ambulatoriilor de specialitate. Pentru a valorifica la maximum oportunitățile de finanțare apărute și, implicit, pentru a crește gradul de absorbție a fondurilor europene, imediat ce se va deschide linia de finanțare, vom depune dosarul aferent proiectului de extindere și dotare a Ambulatoriului de la SJU Zalău. Astfel, vom putea recupera banii cheltuiți până acum din bugetul județului și, de asemenea, să atragem fonduri nerambursabile pentru achiziționarea tuturor dotărilor necesare funcționării spațiilor extinse", a declarat Dinu Iancu-Sălăjanu, președintele CJ Sălaj.

Investiția de la Spitalul Județean prevede construcția a două noi etaje pe corpul de clădire în care funcționează Serviciul de Medicină Legală. Aici vor exista cabinete de endoscopie digestivă și bronhoscopie, precum și o sală de angiografie, toate dotate cu echipamente și aparatură de ultimă generație.

Tipărire