www.cjsj.rowww.cjsj.ro

text817.png
roenfrhu

Consiliul județean, gazda unei delegații germane pe teme economice

 

26 septembrie 2019

Joi, 26 septembrie a.c. Consiliul județean a fost gazda unei delegații economice germane reprezentantă de directoarea Secţiei Economice şi Comerciale a Ambasadei Republicii Federale Germania la București, doamna Swantje Kortemeyer, directorul General AHK România (Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germane), domnul Sebastian Metz, managerul Departamentului de Membri și Formare Profesională AHK România, doamna Anca Hociotă, managerul Departamentului de Consiliere Investitori, doamna Iuliana Rusu, precum și de Coordonatorul Biroului Regional AHK Transylvania Office, domnul Vlad Tatu și Coordonatorul Germany Trade & Invest, domnul Guenter Maier.

Într-un context de cooperare interinstituțională care s-a bucurat pe parcursul ultimilor doi ani de participarea consecventă a Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germane în domenii și proiecte de interes pentru Consiliul județean, în cadrul reuniunii, temele de discuție s-au axat pe promovarea județului Sălaj ca destinație pentru investiții, în acest sens o bază de date cu informații relevante pentru investitori (soluții și locații de amplasare a unor investiții în județ) fiind conturată și actualizată la nivel județean.

Pe de altă parte, formarea profesională și învățământul dual ca o oportunitate pentru investitori de a avea acces la o forță de muncă calificată într-un orizont mediu de timp, a constituit o altă axă a discuțiilor de pe parcursul reuniunii iar faptul că această formă de învățământ a fost promovată în județ și dezvoltată cu sprijinul Consiliului județean a fost salutată de către oficialii germani, propunându-se chiar promovarea și prezentarea acestui proiect ca o bună practică în cadrul evenimentelor organizate la nivel național de către Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană.

Dată fiind și prezența în regiune, începând de anul trecut, a Biroului Regional AHK (Camera de Comerț Româno-Germană) Transylvania Office la Cluj – Napoca, o prezență practic a certificării Transilvaniei ca regiune – locație investițională atractivă, au fost luate în discuție, pe parcursul reuniunii găzduite de Consiliul județean și alte atribute de atractivitate pentru investitori (ex. investițiile constante promovate în județ în infrastructura rutieră, sănătate și educație, al facilităților ce pot fi acordate de către autoritățile locale investitorilor etc.).

De cealaltă parte, delegația germană a salutat dialogul constant al autorităților județene cu mediul de afaceri local, precum și preocuparea acestora pentru îmbunătățirea continuă a aspectelor ce țin de infrastructura rutieră, sistemul educațional dar și a celui de sănătate, precum și a cooperării instituționale existente, concluzia vizitei fiind aceea de recomandare și a unei bune impresii despre potențialul județului Sălaj ca spațiu investițional. De asemenea, această vizită de contact instituțional a constituit și o oportunitate de reafirmare a importanței relațiilor economice bilaterale atât pentru România cât și pentru Germania, la nivel județean și local fiind identificate și câteva axe potențiale de cooperare viitoare, îndeosebi promovarea județului ca spațiu investițional, atât în ceea ce privește continuarea schimbului de informații pentru primirea și locarea unor investiții germane, cât și promovarea pe plan internațional în cadrul unor evenimente tematice, alături de schimbul de bune practici în ceea ce înseamnă managementul orașelor, mobilitatea, eficiența energetică etc.

La reuniune au participat, alături de președintele Consiliului Județean Sălaj, dl. Tiberiu Marc și reprezentanți ai Instituției Prefectului județul Sălaj, dl. Vegh Alexandru – subprefect și ai Primăriei Municipiului Zalău, dl. Ionel Ciunt, primarul municipiului Zalău.

 

© 2020 Județul Sălaj. All Rights Reserved.

Consiliul Județean Sălaj

  • Acasă
  • Județul Sălaj
    • Județul Sălaj - prezentare
    • Turist în Sălaj
    • Invest în Sălaj
  • Consiliul Județean
    • Scurtă prezentare
    • Constituirea Consiliului Județean
    • Președintele Consiliului Județean
    • Vicepreședinții Consiliului Județean
    • Consilierii județeni
    • Comisii de specialitate
    • Ședințele Consiliului Județean
    • Hotărâri ale Consiliului Județean
  • Structuri administrative
    • Atribuțiile Consiliului Județean
    • Administratorul Public
    • Secretarul General al Județului
    • Aparatul de specialitate
    • Instituții subordonate
    • Asociaţii de Dezvoltare Intercomunitară
    • S.C. "Pază Obiective și Intervenție"
    • Strategii / Programe / Proiecte
  • Actualitate
  • Informații publice
    • Audiențe / program de funcţionare
    • Liber acces la informații publice
    • Protecția datelor cu caracter personal
    • Transparenţă decizională
    • Buget / Bilanț contabil
    • Achiziții publice
    • Urbanism
    • Rapoarte de evaluare a implementării Legii nr. 52/2003
    • Rapoarte privind activitatea de soluționare a petițiilor
    • Carieră
    • Transparenta veniturilor salariale
  • Contact