Finanțare: Programul Operațional Regional Axa prioritară 8 – Dezvoltarea infrastructurii sanitare și sociale,Prioritatea de investiţii 8.1 „Investiţii în infrastructurile sanitare şi sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel naţional, regional şi local, reducând inegalităţile în ceea ce priveşte starea de sănătate şi promovând incluziunea socială prin îmbunătăţirea accesului la serviciile sociale, culturale și de recreere, precum și trecerea de la serviciile instituționale la serviciile prestate de comunități”, Operațiunea B – Unități de primiri urgențe

Beneficiar: Unitatea Administrativ Teritorială Județul Sălaj

Sursele de finanţare pentru asistența financiară nerambursabilă: Fondul European de Dezvoltare Regională (70%), Bugetul de stat (28%) și contribuția Beneficiarului (2%)

Cod SMIS: 122132

Contract de finanțare nr. 4069/15.03.2019

Valoare totală proiect: 11.433.417,45 lei cu TVA din care:

Durata de implementare a proiectului: până în 29.04.2022

Obiectivele proiectului:

Obiectivul general al proiectului constă în îmbunătățirea calității și a eficienței îngrijirii spitalicești de urgență prin extinderea, modernizarea și dotarea UPU-SMURD la Spitalul Județean de Urgență Zalău.

Obiectivele specifice:

  1. Modernizarea secției UPU din cadrul Spitalului Județean de Urgență Zalău în vederea asigurării serviciilor de urgență pentru cei 215.910 locuitori ai județului Sălaj;
  2. Extinderea secției UPU - SMURD pentru a respecta standardele impuse de Ordinul 1706/2007 pentru Unități de Primiri Urgențe de tip II;
  3. Dotarea secției extinse și modernizate UPU - SMURD cu echipamente și aparatură medicală conform Ordinului 1706/2007, în vederea soluționării celor peste 40.000 de cazuri care se adresează anual unității spitalicești.

Prin realizarea acestui proiect secția UPU-SMURD va respecta prevederile Ordinului 1706/2007, spațiile nou create fiind dotate cu aparatură medicală corespunzătoare și vor avea următoarele funcțiuni: spațiu ghipsare, cabinet medicină dentară, spaţii pentru computer tomograf, circuite funcţionale separate pentru adulţi şi copii, cameră de observare şi izolator pentru sectorul pediatric, zonă de aşteptare pentru pacienţii care au trecut de faza de triere, traseu liber din zona de acces ambulanţe direct în zona de resuscitare şi tratament imediat, spaţii administrative și spaţii pentru spălare, dezinfectare, reparare şi/sau depozitare tărgi şi/sau scaune rulante pentru pacienţi.
Luând în considerare trendul ascendent al solicitărilor în secția UPU-SMURD, tipologia vastă a cazurilor medicale asistate, timpii actuali de așteptare, frecvența cazurilor medicale grave și uzura aparaturilor și materialelor existente, considerăm că prin modernizarea, extinderea și dotarea secției UPU - SMURD a Spitalului Județean de Urgență Zalău se vor oferi servicii de calitate, la standarde europene pacienților și se va crea posibilitatea ca personalul angajat să-și desfășoare activitatea într-un cadru care să fie în conformitate cu normele în domeniu.

Echipa de proiect:

Stadiu proiectului:

Investim în viitorul tău! Proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Regional 2014-2020.

Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială Uniunii Europene sau a Guvernului României

Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizionați: http://www.fonduri-ue.ro