Personalul care își desfășoară activitatea în birourile de stare civilă si serviciile de evidență a persoanelor serbează astăzi, 24 martie, Ziua Evidenței Persoanelor. Această zi a fost stabilită printr-o decizie a ministrului Afacerilor Interne și este legată de înființarea oficială a structurilor specializate de evidență a persoanelor, legiferată prin Înaltul Decret regal nr. 947, publicat în Monitorul Oficial al României în 24 martie 1921.
“Se împlinesc, astăzi, 100 de ani de la înființarea oficială a structurilor specializate de evidență a persoanelor, perioadă în care generații de funcționari au contribuit la dezvoltarea și perfecționarea acestui domeniu esențial al administrației publice din România. Cu acest prilej, transmit un sincer «La Mulți Ani!» tuturor celor care activează în birourile de stare civilă din primăriile sălăjene, angajaților Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Sălaj, precum și lucrătorilor din cele opt servicii publice locale de evidență a populației”, a precizat președintele Consiliului Județean Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu.
Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Sălaj este instituţie publică cu personalitate juridică, aflată în subordinea Consiliului Judeţean Sălaj, și care controlează și coordonează metodologic activitatea celor opt servicii publice locale de evidenţă a persoanelor constituite în Zalău, Cehu Silvaniei, Jibou, Șimleu Silvaniei, Crasna, Hida, Ileanda și Șărmășag.
În cursul anului 2020, la nivelul județului Sălaj au fost eliberate 20.597 de cărţi de identitate, 478 de cărţi de identitate provizorii şi au fost înscrise în actele de identitate 5.475 de menţiuni privind stabilirea reşedinţei. Situaţia pe total judeţ în cele opt servicii publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor se prezintă astfel:
Nr. crt. |
S.P.C.L.E.P./D.P.C.E.P. | C.I. | C.I.P. | Reşedinţe |
2020 | 2020 | 2020 | ||
1 | D.P.C.E.P. Zalău | 8.672 | 192 | 1.566 |
2 | S.P.C.L.E.P. Cehu Silvaniei | 1054 | 10 | 142 |
3 | S.P.C.L.E.P. Jibou | 2.315 | 64 | 926 |
4 | S.P.C.L.E.P. Şimleu Silvaniei | 3.894 | 122 | 464 |
5 | S.P.C.L.E.P. Crasna | 1.784 | 22 | 524 |
6 | S.P.C.L.E.P. Hida | 947 | 18 | 588 |
7 | S.P.C.L.E.P. Ileanda | 790 | 36 | 1.149 |
8 | S.P.C.L.E.P. Şărmăşag | 1.141 | 14 | 116 |
Total general | 20.597 | 478 | 5.475 |
În ceea ce privește activitatea de stare civilă, aceasta se desfășoară în toate cele 61 unități administrativ-teritoriale, tot sub coordonarea Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Sălaj. În 2020, au fost întocmite 2.164 acte de naştere, 826 acte de căsătorie şi 3.245 acte de deces (datele cuprind şi situaţia actelor de naştere, căsătorie şi deces ale cetăţenilor români, care au avut loc în străinătate). Statistica întocmirii acestor documente în judeţul Sălaj se prezintă astfel:
Nr. crt. |
Unitatea administrativ teritorială |
Naşteri 2020 |
Căsătorii 2020 |
Decese 2020 |
1 | Municipiul Zalău | 1.908 | 244 | 1.153 |
2 | Oraşul Cehu Silvaniei | 17 | 18 | 117 |
3 | Oraşul Jibou | 11 | 47 | 129 |
4 | Oraşul Şimleu Silvaniei | 83 | 60 | 192 |
5 | Total comune | 145 | 457 | 1.654 |
Total general | 2.164 | 826 | 3.245 |