Start în Sălaj pentru operaționalizarea Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județele Cluj și Sălaj, în perioada 2014-2020

 

Începând de astăzi, 18 februarie a.c., dată la care se semnează primul Contract de lucrări din cele 26 de contracte cuprinse în Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județele Cluj și Sălaj, în perioada 2014-2020 (Proiectul), și anume cel destinat extinderii și reabilitării rețelelor de apă și canalizare din orașul Cehu Silvaniei, locuitorii comunităților din cele două județe care numără peste 50 de persoane, în ceea ce privește extinderea și dezvoltarea serviciului de alimentare cu apă potabilă, și cei ai aglomerărilor mai mari de 2000 p.e. (n.n.persoane echivalente) în ceea ce privește asigurarea colectării și epurării apelor uzate, vor fi, până la finalul anului 2023, beneficiarii investiției majore care vizeză îmbunătățirea nivelului de sănătate și confort al acestora dar și reducerea poluării mediului înconjurător prin modernizarea și extinderea infrastructurii de alimentare cu apă și canalizare din aria deservită de proiect.

Contractul Extinderea și reabilitarea rețelelor de alimentare cu apă și canalizare în orașul Cehu Silvaniei, județul Sălaj se referă la execuția lucrărilor ce vizează modernizarea și extinderea rețelelor de utilități amintite, în orașul Cehu Silvaniei și localitățile aparținătoare (Nadiș, Ulciug, Motiș și Horoatu Cehului), respectiv la realizarea în total a aproximativ 50 de km de rețele de apă și de canal, precum și lucrări de branșamente și racorduri la consumatori. Valoarea contractului de execuție a lucrărilor este de peste 34.338.000 lei, cu o durată de 18 luni și o garanție a acestora de 36 de luni.

Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județele Cluj și Sălaj, în perioada 2014-2020, vizează îmbunătățirea infrastructurii de apă și apă uzată din județele Cluj și Sălaj prin extinderea și dezvoltarea serviciului de alimentare cu apă potabilă, controlată microbiologic, în condiții de siguranță și protecție a sănătății în localități care numără peste 50 de persoane și în aglomerările mai mari de 2000 p.e. (nn.persoane echivalente) în ceea ce privește asigurarea colectării și epurării apelor uzate, pentru conformarea cu cerințele directivelor europene privind calitatea apei destinate consumului uman și epurarea apelor uzate. Proiectul este cofinanțat din Fondul de Coeziune al UE (77,18%) - Programul Operațional Infrastructura Mare, etapa 2014-2020, bugetul de stat are o contribuție de 13% alături de contribuția de 2% a autorităților locale din aria proiectului și de cea de 7,82% asumată de către Compania de Apă Someș S.A. În luna august 2019 Comisia Europeană a aprobat contribuția financiară eligibilă a Proiectului cu o valoare ce depășește 324.457.000 Euro.

În județul Sălaj, Proiectul vizează 98 de localități din 43 de unități de administrativ-teritoriale respectiv Zalău, Șimleu Silvaniei, Jibou, Cehu Silvaniei, Creaca, Mirșid, Hereclean, Pericei, Zimbor, Sînmihaiu Almașului, Dragu, Hida, Românași, Agrij, Buciumi, Surduc, Cristolț, Băbeni, Letca, Lozna, Someș-Odorhei, Năpradea, Sălățig, Meseșenii de Jos, Vârșolt, Crasna, Bănișor, Horoatu Crasnei, Cizer, Nușfalău, Boghiș, Valcău de Jos, Halmășd, Ip, Marca, Măeriște, Camăr, Carastelec, Sărmășag, Bobota, Almașu, Fildu de Jos, Bălan , valoarea totală a investițiilor din județul Sălaj este de peste 166 milioane euro, reprezentând lucrări de extindere și modernizare a rețelelor de apă și canalizare, realizare racorduri, stații de pompare apă, stații de clorinare noi etc.

Investiția referitoare la realizarea conductei de aducțiune a apei din sursa Cluj pentru județul Sălaj, pe teritoriul județului Sălaj cu extensiile intrateritoriale aferente, cu o valoare de peste 66 milioane de euro este o investiție a cărei cofinanțare este asigurată de către Consliului județean cu o valoare ce depășește 1,3 milioane euro. Documentația tehnică aferentă acestei investiții se află în acest moment în procedură de achiziție publică.

 


Tipărire