Ștafeta Veteranilor Invictus, întâmpinată de președintele Consiliului Județean Sălaj

Dragostea de țară, respectul față de veteranii și eroii patriei au unit, și în acest an, militari și civili, alergători și cicliști, în cadrul celei de-a zecea ediții a Ștafetei Invictus.

Luni, 23 octombrie, voluntarii Invictus care poartă ștafeta pe traseul galben (București - Carei), au fost întâmpinați în curtea Consiliului Județean Sălaj de către președintele Dinu Iancu-Sălăjanu.

În cadrul unei festivități solemne la care au luat parte elevi de la Școala Gimnazială "Mihai Eminescu" Zalău și Colegiul Național "Silvania" Zalău, precum și reprezentanți ai instituțiilor publice din județ, voluntarii au predat ștafeta pentru a fi dusă mai departe, la Carei, ultimul teritoriu eliberat de Armata României în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

"Am organizat ceremonia de predare-primire a ștafetei Invictus la Consiliul Județean Sălaj, o clădire a cărei istorie datează din 1854 și în care a funcționat Cazarma militară "General Dragalina", gazdă pentru Batalionul 7 Vânători de Munte. Le sunt recunoscător tuturor structurilor Armatei Române pentru colaborarea exemplară cu administrația județeană, pentru că ne-au fost mereu alături în acțiunile de promovare a Țării Silvaniei, demonstrând în mod constant că sunt parte a comunității sălăjene. Dumnezeu să vă ajute în nobila misiune pe care o aveți de a apăra țara!", a precizat Dinu Iancu-Sălăjanu.


Tipărire