La sărbătoarea Consiliului Județean Sălaj, am celebrat excelența și performanța

Președintele Consiliului Județean Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu, a oferit marți, 2 aprilie, la împlinirea a 32 de ani de la reînființarea instituției, distincția "Soarele Sălăjean" unor oameni care fac cinste Țării Silvaniei.

Simbol al artei populare locale, "Soarele Sălăjean" a fost acordat, în semn de apreciere și înaltă recunoștință, unor oameni de seamă ai județului:
- Valeria Motogna - port drapelul României la Olimpiada de la Beijing, din 2008, și căpitan al Naționalei de Handbal
-️ Raluca Anton - psiholog și psihoterapeut
-️ Ioan Chezan - profesor, dirijor, director al primei școli de muzică din județ
-️ Mircea Groza - arheolog culinar
-️ Gheorghe Ilea - pictor
-️ Vasile Pădurean - antreprenor, fost președinte al Camerei de Comerț și Industrie Sălaj și al Fundației "Acasă"
-️ Bogdan Ilieș - salvator de monumente istorice
-️ Dumitru Blaga - antreprenor, președinte al Asociației Producătorilor de Mobilă din România
-️ Bogdan Juravle - medic urolog la Spitalul Județean de Urgență Zalău
-️ Constantin Cobârzan - profesor de matematică, fost director al Colegiului Național "Silvania" Zalău

În același cadru, au fost premiați sportivii Diana Tănăsescu (medaliată cu argint la Campionatul European de Box) și Patrik Bolduț (campion național la tenis), alături de antrenorii acestora: Adrian Popuțea și Sergiu Carp.

De asemenea, au fost acordate premii și diplome elevilor care au obținut rezultate deosebite la olimpiadele școlare internaționale, precum și profesorilor care i-au îndrumat:
Roland Petrean, elev la Colegiul Național "Silvania" Zalău, medalie de argint la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Juniori și la Olimpiada Balcanică de Informatică pentru Juniori, profesori Loredana Gavriș și Florin Morar
️ Elekes Abigél, elevă la Școala Gimnazială "Simion Bărnuțiu" Zalău, mențiune la Olimpiada Internațională de Limbă, Literatură și Cultură Maghiară "Apáczai Csere János", profesoară Pataki Ida
️ Loga Patrik, elev la Colegiul Național "Silvania" Zalău, locul III la Olimpiada de Matematică pentru liceele maghiare din Europa, profesoară Turdean Katalin

În contextul momentului aniversar, a fost prezentată o sinteză a activitatății Consiliului Județean Sălaj în perioada 2020-2024, fiind evidențiate proiectele și realizările care au contribuit la dezvoltarea județului nostru.


Tipărire